Despre Piata George Enescu

 

Piața George Enescu are o istorie destul de colorată din punct de vedere etimologic. Pe vremurile când pe-aici umblau sașii, mari meșteri și negustori ai acestor pământuri, piața se numea Rosenanger sau Prundul Rozelor. Numele provine chiar de la măreții trandafiri ce se întindeau pe prundișul din această zonă. Ideea reintroducerii numelui vechi al pieței încă persistă, dar din considerente pentru marele George Enescu, lucrurile sunt departe de a fi încheiate. Așadar, Am Rosenanger continuă tradiția săsească de pe meleagurile românești, aducând pe mese, preparate din Țara Bârsei și nu numai.

 


 

Despre Restaurantul Am Rosenanger

Localul este situat în centrul vechi al Brașovului, într-o mică piață înconjurată de înalte case pastelate, cu arhitecturi medievale. Vechea denumire a pieței era Rosenanger sau Prundul Rozelor, de aici si denumirea localului. Cu un aspect și ambient ce amintesc de perioada secolelor trecute influențate cultural de sași, Am Rosenanger cuprinde o gamă variată de specialități din Germania, Austria, Elvetia si România. Amintim de binecunoscutul ciolan bavarez, de Wiener Schnitzel sau de Zürcher Geschnetzeltes. Interiorul este presărat cu elemente de factură săsească, cu mobilier pictat și flori la tot pasul. În fața restaurantului, terasa înconjurată de culorile vii ale florilor este o oază pentru cei care vor un loc de liniște și răcoare în zilele toride de vară. Cu o capacitate de 35 de locuri în interior și 30 pe terasă, este potrivit pentru a te opri să bei cafeaua de dimineață sau să te relaxezi la o masă îmbelșugată.

Doriti o rezervare ?

Contactati-ne si va vom ajuta sa faceti alegerea potrivita!

0268 417 416

Pentru orice intrebare, nu ezitati sa ne contactati!

web design Brasov